Drop Down MenusCSS Drop Down MenuPure CSS Dropdown Menu

14 remedii impotriva arsurilor solare

Arsurile solare provoaca dureri incomode si apar de obicei dupa o zi lunga de stat la plaja. 

Totusi, acestea pot aparea de-a lungul intregului an, fiind provocate de razele ultraviolete ale soarelui. Cand pielea e bombardata de razele UV, aceasta creste secretia de melanina. Melanina este pigmentul inchis de la nivelul pielii, care confera culoare, raspunzatoare printre altele si de bronz. Cresterea secretiei de melanina este reactia de aparare a pielii si realizeaza un fel de scut impotriva razelor nocive ale soarelui.

Cantitatea de melanina produsa este determinata genetic (deci oamenii cu pielea deschisa la culoare au mai putina melanina) si per total se creaza un scut natural impotriva razelor UV echivalent cu un SPF4. Evident, cel mai bun lucru pe care il poti face este sa previi arsurile solare, dar chiar si cand incerci sa te protejezi, te poti alege cu ele.

Pentru a evita cojirea pielii, roseata si senzatia intepatoare, gasesti mai jos 14 remedii naturale simple, rapide si eficiente, care calmeaza arsurile solare.


Cartofii
Daca dupa o zi de plaja, ai pielea rosie, care te strange si te usutura, cauta in bucatarie niste cartofi. Acestia au fost recunoscuti de-a lungul timpului pentru efectele lor analgezice, fiind foarte eficienti impotriva iritatiilor minore ale pielii, a zgarieturilor, muscaturilor si arsurilor, avand un efect antiinflamator. Unii oameni considera ca cel mai bine functioneaza compresele cu suc de cartofi, in timp ce altii sunt multumiti cu felii de cartofi aplicate pe piele. Incearca-le pe amandoua si vezi care este cea mai buna metoda pentru tine.

Comprese reci cu lapte
O compresa rapida cu lapte rece este una dintre cele mai ieftine si accesibile metode de a trata arsurile solare. Serios, ce poate fi mai convenabil, decat sa te duci la frigider si sa iti gasesti alinarea? Contactul initial cu compresa rece iti racoreste pielea, iar laptele creaza un strat protector, care hidrateaza si ajuta pielea sa se refaca, micsorand disconfortul.

Bicarbonat de sodiu impotriva arsurilor
Bicarbonatul de sodiu, la fel ca si laptele, e foarte posibil sa il gasesti prin bucatarie. Acesta scade durerea si calmeaza pielea, diminuand roseata arsurii. Tot ce trebuie sa faci e sa amesteci putin bicarbonat cu apa, pana obtii o pasta pe care sa o poti intinde pe pielea afectata.

Hidratarea
La fel ca in orice tip de arsura, hidratarea este foarte importanta. Tine tot timpul langa tine o sticla mare de apa rece si ai grija sa bei cat mai multa apa, pentru a ajuta pielea sa se refaca

Racoreste-te cu ceai de menta si ceai verde
Menta calmeaza si racoreste, in mod natural, orice atinge. Arsurile provocate de soare nu sunt o exceptie. De asemenea, acidul tanic si teobromina (un alcaloid cu structura similara cu cea a cafeinei) din ceaiul verde face durerea mai suportabila si ajuta pielea sa se refaca. Citeste mai multe despre: proprietatile magice ale mentei.

Foloseste aloe
Lotiunile pe baza de aloe sunt remediul la care apeleaza o multime de oameni, cand sufera de o arsura cauzata de soare. Este racoroasa, calmanta si pare ca "iti ia cu mana" orice roseata si durere din arsura. Datorita efectelor benefice ale aloe vera, in tot felul de afectiuni (acnee, arsuri, taieturi) este folositor sa ai o planta prin casa. Este usor de intretinut, nu are aditivi si nu va trebui sa fugi la farmacie sa cumperi gel de aloe, ori de cate ori ai nevoie. Dar daca nu iti surade ideea de a avea o planta, poti oricand cumpara un gel cu aloe vera, care adevarul este ca e mai practic, pentru zone extinse de piele.

Condimenteaza-ti pielea cu putin otet
Desi nu sunt inca studii care sa ateste proprietatiile ajutatoare ale otetului, exista o multime de oameni care tin sus si tare ca otetul, mai ales cel de mere, calmeaza pielea si ajuta la vindecarea mai rapida a arsurilor solare. Te-ar putea interesa pe viitor sa stii si cele 10 intrebuintari neobisnuite ale otetului.

Crema impotriva arsurilor facuta in casa
Ar trebui sa fie destul de usor sa amesteci in casa o crema impotriva arsurilor solare, cu conditia sa ai ingredientele potrivite. Deloc surprinzator, aceasta crema contine apa, hamamelis, gel aloe vera, frunze de menta si bicarbonat de sodiu, toate avand diferite efecte benefice pentru pielea arsa de soare. Poti experimenta si cu alte ingrediente care stii ca te ajuta in aceasta situatie.

Nu sta prea mult in soare
Trebuia sa mentionez asta: Ca sa nu te arzi la soare, cel mai bine este sa nu stai in soare (prea mult). Uita de bronzul rapid la care visezi si foloseste crema cu factor de protectie ridicat. Te vei bronza treptat si intr-un mod mult mai sanatos.

Foloseste iaurt natural
Iaurtul simplu are o abundenta de probiotice si enzime care ajuta pielea sa se refaca. Daca este si rece, cu atat mai bine. Trebuie doar sa ai grija sa fie iaurt simplu, natur, nu iaurt cu vanilie sau alte cele.

Verifica-ti medicamentele
Anumite antibiotice, creme, pastile, sau antifungice iti pot face pielea hipersensibila la soare. Discuta cu doctorul tau despre asta, daca observi ca soarele iti provoaca arsuri mai rapid ca de obicei. S-ar putea sa ai nevoie de protectie suplimentara. Mai renunta la medicamente, oricum nu-ti fac bine.

Aplica, reaplica
Pentru cele mai bune rezultate, este bine sa aplici crema cu protectie solara cu 30 de minute inainte sa iesi afara. Nu neglija zonele sensibile ca urechile, ceafa, umerii sau spatele bratelor si picioarelor. Daca transpiri sau inoti, reaplica de cate ori este necesar.

Fii atent la ceas!
Desi ar fi impractic sa te sfatuiesc sa nu iesi din casa in orele in care soarele e cel mai puternic, fii atent totusi cat este ceasul. Soarele este cel mai puternic si mai periculos intre orele 11 si 16.

Racoreste-te cu castravete
Remediu instant! Castravetele este ideal pentru ceea ce tu ai nevoie, anume, arsurile solare. Nu numai ca un castravete rece poate sa te racoareasca, dar are si proprietati antioxidante si analgezice, care grabesc vindecarea.

Citeste si: 7 mituri despre CANCER, distruse!
Distribuie pe Google Plus

Te-ar putea interesa si:

    Lasa un comentariu:

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu