Drop Down MenusCSS Drop Down MenuPure CSS Dropdown Menu

Sfantul Prooroc Ilie Tezviteanul

Lumea în care trăim astăzi nu mai este lumea pe care Dumnezeu a creat-o la început, adică buna foarte, ci una alterată, deformată, desfigurată. Lumea creată de Dumnezeu, adică Pământul cu toate cele existente pe el, în frunte cu omul, erau curate, luminoase şi transparente.

Era atunci o deplină armonie între om şi Dumnezeu, între om şi om, între om şi natură; iar starea de fericire a Raiului, urma să fie extinsă pe tot pământul, crescând mereu până la starea de Împărăţie a lui Dumnezeu.

Datorită păcatului primului om, lumea a ajuns într-o stare de nefericire, de dezarmonie, de degradare, de suferinţă şi chin. Totuşi, în iubitoarea Sa purtarea de grijă, Dumnezeu, nu a părăsit omenirea şi lumea care păcătuise, ci a căutat, când prin pedepse, când prin manifestări de bunătate, să o întoarcă către Sine.
Atât în vechime cât şi în prezent, Dumnezeu alege oameni, prin care poate comunica cu lumea şi omenirea, spre îndreptarea ei. Aceştia sunt sfinţii.

Dintru începutul lumii, sfinţii şi drepţii au fost nişte centrale de comunicare vii, baze de emisie-recepţie, prin care Dumnezeu comunică cu omenirea. Toţi sfinţii din Vechiul şi din Noul Legământ au primit descoperirea (revelaţia) de sus şi cunoscând voia lui Dumnezeu au împlinit-o, vestindu-o şi celorlalţi oameni.

Din experienţa Bisericii de-a lungul veacurilor, trei sunt virtuţile de primă importanţă,care îi caracterizează pe sfinţi: 

1. Desăvârşita credinţă, sau totala încredere în Dumnezeu. Nimic din realităţile existente în această lume nu i-au putut clinti pe sfinţi din credinţa lor în Dumnezeu. Nici ameninţările, nici bătăile, nici torturile, nici chiar moartea. Mai ales în necazuri şi în persecuţii, arătau măreţia şi frumuseţea credinţei lor, trăind bucurându-se. O caracteristică importantă a credinţei sfinţilor este aceea, că ea a fost întotdeauna dreaptă sau ortodoxă. Cu inima curată şi bună,cu mintea luminată şi sănătoasă, aveau întotdeauna, adică o dreaptăcugetare, o dreaptă înţelegere, precum şi o dreaptă trăire sau dreaptă relaţie cu Dumnezeu şi cu lumea creată de El.

2. A doua virtute caracteristică oricărui sfânt, a fost iubireasa faţă de Dumnezeu, concretizată prin împlinirea cu râvnă şi cu bucurie, a poruncilor şi a sfaturilor dumnezeieşti şi prin neîncetata stare de rugăciune. Apoi prin conştinetizarea unei stari de continuă prezenţă a lui Dumnezeu, prin alipirea de El, cu toată fiinţa, cu evlavie, cu iubire şi mare dor, precum şi prin iubirea faţă de oameni dusă până la iubirea faţă de vrăjmaşi, extinsă apoi peste întreaga creaţie. Iubirea lor de Dumnezeu era atât de fierbinte, încât aprinşi de foc păreau nişte scoşi din minţi, trăind pribegi prin peşteri, prin pustii şi prin păduri, îmbrăcaţi cu o singură haină zdrenţuită. Umblau desculţi şi cu capul descoperit în orice anotimp. Iar în iubirea faţă de oameni mergeau până la a renunţa la propria viaţă şi la propria mântuire, pentru binele şi mântuirea aproapelui.

3. A treia virtute importantă care le încununează pe primele două este desăvârşita ascultare şi supunere, în faţa voinţei lui Dumnezeu. Ei au fost de asemeni supuşi şi ascultători faţă de autorităţile politice şi eclesiale, dar atunci când ele nu erau în contradicţie cu voinţa lui Dumnezeu. Sfinţii au fost aleşi de Dumnezeu, tocmai pentru ascultarea lor. Chemare pot avea mulţi, dar ascultători desăvârşiţi sunt puţini şi ca atare sfentici apropiaţi şi colucrători cu Dumnezeu.
Ca un semn al iubirii Sale faţă de lume, i-a făcut Dumnezeu pe sfinţi, iar rostul lor, dat de către El, este: să arate prin cuvinte şi prin faptele lor, adevărul, iubirea, dreptatea şi sfinţenia divină. În acelaşi timp, ei trebie să mustre prin faptă şi cuvânt, sau cu amândouă deodată, păcatul păcătoşilor şi nedreptăţile lor. Lucrarea lor a fost şi este, să scoată omenire, din întunericul necunoşteinţei şi din mrejele păcatului, lucrător sub multiple forme, precum şi din cursele întinse de către diavoli si prin ispitele lui. Păcatul vine de la diavol, se lucrează în lume, prin ea şi prin trupul cuprins de slăbiciuni (1 Ioan 2,16;). El se lucrează prin orgoliu, prin ură şi prin poftă, aflată în fiecare om şi în întreaga umanitate, ducând la o tot mai mare degradarea morală şi spirituală. Rezultatul şi efectul acestei degradări, sunt bolile, suferinţetele, certurile şi neînţelegerile, calamităţile, războaiele şi moartea.
Prin lucrarea sfinţilor însă (ca împreună lucrători cu Dumnezeu), s-au izbăvit mii şi milioane de oameni, naţiuni întregi, din păcat, din suferinţă din moarte şi pierzare, adică din moartea veşnică sortită lucrătorilor răului.


La mijlocul lunii lui cuptor, în data de 20 iulie, îl sărbătorim anual, pe ,,proorocul cel de foc”, pe sfântul Ilie Tezviteanul.

El este unul dintre cei mai mari sfinţi si oameni ai lui Dumnezeu, trimişi vreodată de El pe acest pământ. S-a născut în Tezva Galaadului de unde numele de Tezviteanul) cu aproape opt sute de ani înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos, într-o familie evlavioasă şi credincioasă unicului şi singurului Dumnezeu. Tatăl său, Sovac, a văzut la naşterea lui, îngerii Domnului, înfăşurându-l pe copil în flăcări de foc şi hrănindu-l cu văpaie. Toată viaţa sa, sfântul Ilie, a fost mistuit de focul dragostei de Dumnezeu şi al slujirii Lui, de râvna pentru cinstirea Sa, de către întregul popor ales. El a trăit într-o vreme în care omenirea întreagă era idolatră şi păgână, ba chiar poporul lui Dumnezeu, Israel din care făcea şi el parte, devenise idolatru. Regele Israelului de atunci, Ahab, se căsătorise cu o femeie păgână pe nume Izabela, care a aduse cu ea cultul idolatriei. Astfel, tot poporul, în frunte cu regele, ajunsese închinător la idoli.

Sfântul prooroc Ilie, care a trăit o viaţă pustnicească aspră, asemenea sfântului Ioan Botezătorul, în feciorie şi în curăţie, în sărăcie, în post şi în rugăciune şi într-o totală ascultare faţă de Dumnezeu, nu putea răbda această nelegiuire, ca întreg poporul evreu, în frunte cu regele său, să devină idolatru. De aceea Dumnezeu, văzându-i râvna şi durerea inimii, l-a trimis la rege. Plin de focul credinţei şi îmbrăcat cu toată armura lui Dumnezeu (cf. Efeseni 6, 13-17), sfântul Ilie a mustrat poporul pentru această fărădelege, dar mai ales perechea regală Ahab şi Izabela, care inventau noi şi noi ticăloşii.
I-a mustrat pentru păcatul de a fi părăsit pe Dumnezeul părinţilor lor şi de a fi urmat zeilor Baal şi Aşera, şi altor zeităţi prin care de fapt, se aducea închinare Satanei.
După ce prin rugăciunea sa a încuiat cerul, trei ani şi şase luni, foametea şi seceta, provocând dezastre în întreaga ţară, el cheamă poporul şi pe rege pe Muntele Carmel, cu propunerea ca ei toţi să aducă jertfă lui Baal, prin preoţii şi profeţii lui, iar el, Ilie, să aducă singur jertfă adevăratului Dumnezeu. Propunând ca Dumnezeu să arate semn, adică să trimită foc din cer peste jertfa cea adevărată.
Dumnezeu a ascultat pe Ilie slujitorul Său cel credincios şi a trimis foc din cer, iar preoţii lui Baal au fost dovediţi mincinoşi. Plin de râvnă sfântă, Ilie îi înjunghie pe cei opt sute cincizeci de preoţi idoleşti la râul Chişon şi restabileşte închinarea cuvenită şi cultul adevăratului Dumnezeu. După aceea se roagă şi cere lui Dumnezeu ploaie, iar Dumnezeu îl ascultă,şi o trimite, peste pământul însetat. Dar regele Ahab, deşi se căieşte o vreme pentru răutăţile făcute, îndemnat fiind mai ales de soţia sa Izabela, se întoarce la ele, căutând apoi să-l omoare pe omul lui Dumnezeu, pe sfântul prooroc Ilie, care îi stătea în cale. Dar marele profet, plin de duhul şi de puterea lui Dumnezeu, îl înfruntă din nou şi-i profeţeşte: ,,câinii vor linge sângele tău şi tot ei vor mânca pe Izabela” fapt care s-a împlinit întocmai. Această întâmplare arată limpede că răul din această lume, nu este fără de sfârşit, iar slujitorii lui, vor avea soarta lui Ahab până la urmă, dacă nu aici, atunci în veşnicie.

Sfântul Ilie profetul, plin de darul Duhului Sfânt, sfârşeşte viaţa pământească aşa precum a trăit-o. În căruţa ascultării şi a supunerii faţă de Dumnezeu, trasă de caii dragostei (ai iubirii) faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, el se înalţă spre cer. Este înălţat cu trupul. Nu a fost dat stricăciunii trupul lui, cel uscat de post, dar plin harul de Duhul Sfânt, pentru ca să înveţe că oricine, că iubitorul şi ascultătorul adevăratului Dumnezeu, nu mai moare, ci rămâne veşnic viu, în viaţa care continuă la nesfârşit.
Sfântul prooroc Ilie este la fel de viu, de prezent, în Biserica şi în lumea întreagă precum era atunci când trăia în trup. Ba mai mult, duhul, puterea, râvna şi exemplul lui, sunt prezente astăzi pe întinsul întregii creştinătăţi. Astăzi îl cinstim pe sfântul Ilie cu laude şi cu cântări duhovniceşti, pentru că el este ocrotitor şi rugător al nostru înaintea lui Dumnezeu. Îi simţim puternica sa prezenţă în Biserica Ortodoxă Română şi de pretutindeni, iar zecile şi sutele de biserici şi mânăstiri care îi sunt închinate, în întreaga lume, stau mărturie.

Prin viaţa sa exemplară, sfântul Ilie ne învaţă şi astăzi să fim curaţi şi sinceri, credincioşi şi modeşti, cinstiţi şi harnici, muncitori şi rugători. Să iubim cumpătarea şi evlavia, ştiind bine ,că prin post se biruiesc patimile şi orice rău, iar prin rugăciunea evlavioasă primim mângâiere de la Dumnezeu, mai ales atunci, când suntem lipsiţi de orice mângâiere omenească.

Lumea idolatră, în care a trăit Sfântul Prooroc Ilie, nu se deosebeşte prea mult de cea în care trăim noi astăzi. Păcatele osândite de Sfântul Ilie atunci, ca: necredinţa, ura, idolatria, mândria, silnicia, minciuna, răpirea bunurilor altuia, nedreptatea, desfrâul sub toate formele lui, iubirea faţă de materie şi încrederea în bunurile pământeşti, sunt la fel de prezente şi în lumea noastră. Răul îşi are propovăduitorii lui. Idolii nu se mai numesc Baal şi Aşera, dar închinare li se aduce marilor staruri şi vedete de cinema, care prin producţiile lor propagă ura, mânia, violenţa, răzbunarea, sexul, pornografia, alcoolismul, drogurile şi alte elemente, care fac parte din lumea şi cultura păcatului. Ura şi mândria se arată prin aşa-zisa manifestare a personalităţii celor puternici, iar dreptul proprietăţii devine cult al egoismului şi orgoliului. Silnicia „rezistă cel mai tare”, minciuna numită „abilitate diplomatică”, cămătăria şi nedreptatea numită „sechestrare de bunuri”, desfrâul devenit industrie, avorturile, drogurile şi alte mari păcate, pretind astăzi, carte de identitate pe planeta Pământ.

Dacă păcatele, sub altă mască sunt mereu aceleaşi, nici poziţia sfântului Ilie, dacă ar trăi în vremea noastră, nu ar putea fi alta. Dacă atunci, prin foamete şi secetă, prin minunea pogorârii focului din cer, şi prin uciderea preoţilor idolatri, a întors poporul Israel la închinarea Dumnezeului adevărat, astăzi, prin prezenţa sa în Biserica creştină de pretutindeni, prin puterea duhului şi autoritatea cuvântului său, cred că ne-ar spune tuturor: ,,Unul este Dumnezeu, cel înTreime slăvit, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Lui să vă închinaţi, Lui să vă rugaţi, Lui să vă închinaţi cu încredinţare toată viaţa voastră.
Unul este Domnul şi Mântuitorul,Iisus Hristos. Lui urmaţi-i în curăţie, în smerenie şi în ascultare, „nu vă potriviţi duhului acestui veac” (Romani 12, 2). Rugaţi-vă cât mai mult lui Dumnezeu, de unde vine tot binele şi tot darul, înfrânaţi-vă de la rele. Rugaţi-vă neîncetat (II tes.5.7) dar mai ales rugaţi-vă în Biserică şi în locurile curate şi liniştite.
Idolii îşi au templele lor, iar voi creştinii aveţi Biserica Dumnezeului Celui Viu.
Acolo adunaţi-vă cât mai des la rugăciune şi la Sfânta Liturghie, căci în ea se săvârşesc minuni mai mari decât pe Muntele Carmel. Eu am adus jerfă acolo care a fost mistuită. Aici însă, preotul urmând Apostolilor, jertfeşte pe însuşi Iisus Hristos, cel ce S-a jertfit de bună voie, pentru mântuirea voastră. Acolo s-a pogorât foc din cer, aici Însuşi Dumnezeu, cu-ntreg alaiul de sfinţi şi de îngeri în frunte cu Maica Domnului,se coboara.

Eu m-am împărtăşit de Dumnezeu, pe cât mi s-a dat în Muntele Horeb, voi Îl primiţi întreg, în mintea, în inima, în suflet, în trup şi în toate mădularele voastre prin Sfânta Împărtăşanie. Eu prin darul Lui am legat şi dezlegat cerul, preotul prin harul Lui, leagă şi dezleagă păcatele voastre. Eu am fost ridicat cu trupul spre cer, voi însă trăiţi în Biserică, în toată vremea ca în cer, bucuria cea de necuprins a Învierii lui Hristos. Eu am primit duh şi putere să îndrept poporul Lui, voi Îl aveţi deja pururi pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, Împăratul nostru cel ceresc, prin care puteţi schimba şi sfinţi întreaga lume.

Asadar nu vă temeţi! Mântuitorul şi crotitorul vostru, este Cel ce a biruit lumea, moartea şi pe diavolul. Voi sunteţi prin El pururea biruitori. Eu am fost slugă, voi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin Hristos. Tatăl nostru cel ceresc, este mai tare decât toţi! Cine se va atinge de voi? Voi încă de pe pământ puteţi trăi bucuria şi veselia cea de nespus a împărăţiei cereşti. Aşadar, alipiţi-vă de Domnul Iisus, Mirele sufletului vostru şi bucuraţi-vă!”.

Îi mulţumim Sfântului Ilie pentru cuvintele sale bune! Cu toate acestea, uneori, duhul nostru este slab, şi-ţi cerem să te rogi pentru noi să ne întărim. Lucrul tău nu s-a terminat. Ajută-ne pe toţi sfinte Ilie! Pe păstori să sporim în sfinţenie, pe popor, în dreptate şi adevăr. Izbăveşte-ne pe toţi de tulburarea celui viclean, de cursele lui, de toate relele care vin asupra noastră, ca urmăre a păcatelor noastre. Văpaia focului ceresc, care a mistuit inima şi viaţa ta, cere-o de la Dumnezeu în sufletul fiecărui creştin.

Roag-o pe Împărăteasa, pe Maica Domnului, să ne acopere cu sfânt omoforul ei!Ajută-ne ca sub scutul ei cel nebiruit, şi înarmaţi cu rugăciunile ei şi ale sfinţilor, să trecem bine viaţa noastră pământească, ajungând la viaţa cea veşnică şi pururea fericită.
Sfinte Proroocule Ilie, tu care ne arăţi că omul a fost făcut stăpânul acestei lumi şi nu robul ei, că şi stihiile şi chiar fenomenele meteorologice pot fi stăpânite prin post şi rugăciune, în deplină ascultare faţă de Dumnezeu, dă-ne din duhul şi din puterea ta, din râvna şi iubirea ta de foc, precum ai dat ucenicului tău Elisei. Cere de la Dumnezeu pentru noi darul ascultării, al curăţiei şi al smereniei, al credinţei, al iubirii şi al slujirii dumnezeieşti. Ajută-ne pe noi, păstori şi popor, să nu mai şchiopătăm de „amândouă picioarele” adică în lucrarea credinţei şi faptelor bune.
Şi precum odinioară poporul cel ales, Israel, să părăsim pe toţii idolii veacului acestuia, dinlăuntrul şi dinafara noastră, mergând pe calea Crucii lui Iisus Hristos, precum aţi mers voi, toţi sfinţii Lui! Amin!
sursa: facebook: Andrei Coroian
Distribuie pe Google Plus

Te-ar putea interesa si:

    Lasa un comentariu:

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu