Drop Down MenusCSS Drop Down MenuPure CSS Dropdown Menu

Nume de filozof, chip de dac și o poveste de viața – Vlad Cioran

vlad cioran costum dacNăscut și crescut în satul Fizes, județul Hunedoara, Vlad este reprezentarea vie a moștenirii lăsate pe Pământ de către dacii care au trăit înainte, aici. Un bărbat la vreo 20 de ani, căruia am putea ușor să îi acordam 30, și nu datorită istețimii agere de care dispune, ci datorită înfățișării „hipster”, după cum o descrie acesta.

„Am ajuns să trăiesc poveștile copilăriei”
„Părinții și bunicii îmi spuneau povești - așa le ziceam eu - istorisiri despre domnitori, războaie, lupte, regi, popoare antice, brave și... daci. Fiind impresionat de poveștile copilăriei, mereu am visat să încerc să reecreez aceste scene, aceste scenarii pe care mi le imaginam.”

Iubirea pentru istorie și artă dacică nu a existat chiar dintotdeauna. Ea s-a dezvoltat în timp, la fel cum se dezvoltă la om și alte deprinderi care îi sunt utile mai târziu în viața.

„Sentimentul a fost amplificat acum aproximativ 6 ani!”
Oricat de mult i-ar fi plăcut istoria, tânărul dac a trebuit să se pregătească intens în școală, pentru toate materiile care îi erau predate, chiar dacă poate multe-i păreau inutile.

Mulți liceeni abia așteaptă terminarea liceului, pentru a se îndrepta spre facultățile dorite, sau impuse, în unele cazuri. În situația lui Vlad, sfârșitul liceului însemna incepetul vieții de adult.
„Pasiunea pentru istorie mocnind în interiorul meu, a fost cea care m-a îndreptat spre Facultatea de Istorie. Din păcate, spre deosebire de poveștile cu zâne unde totul are un final fericit, eu am fost nevoit să aleg altceva. Problema au fost mereu banii, mai exact lipsa lor... Așa ca am ales să fac o facultate la distanță și sa lucrez în timpul liber rămas.”

„Mi-am căutat un loc de muncă”
Călătorului îi stă bine cu drumul, spune o vorba din popor. Să nu credeți ca dacă și-a găsit un loc de munca, pasiunea pentru istorie urma să fie dată la o parte, ci dimpotrivă. Vlad s-a angajat în locul cel mai potrivit: la muzeu! Muzeul a fost mereu locul care îl cuprindea întru totul, iar asta pentru că muzeul avea ceva de care Vlad era îndragostit, anume istoria.

Dacă este sa trasăm câteva linii pâna acum și să vedem care sunt caracteristicile principale ale lui Vlad, atunci putem vorbi despre modestie, ambiție, optimism și perseverență. Nu i-a plăcut niciodată sa își plângă de milă sau să aștepte ajutorul altora. A acceptat de mic situația în care se afla și nu a dat vina pe nimeni atunci când i-a mers mai prost. Puțini sunt oamenii care muncesc pentru ziua de mâine, traind-o pe cea de ieri.

Visul prindea în sfârșit contur
„Când am făcut contact pentru prima dată cu TDA (Terra Dacica Aeterna), am rămas profund impresionat de această adunare de pletoși care, cu bravură, se luptau cu legionarii romani.
Flacăra a fost întețită de Andrei Mihai, căruia noi îi spunem Oroles și de Marius Barbu (Daos). Aceștia, și-au răpit din timpul lor, prețios, de altfel, chiar mai prețios decât aurul dacic, pentru a-mi explica despre armele, armurile, obiceiurile și viața dacilor. Nici că puteam să îmi doresc mai mult!
Al doilea contact cu acești oameni încântători l-am avut anul trecut, in 2014, la Noaptea Alba a Muzeelor. În săptămânile următoare acestui eveniment m-am și înscris în asociație.”

Când îl privești pe Vlad, înțelegi într-adevăr de ce după atâtea secole, încă ne uităm cu admirație asupra celor înfăptuite de predecesorii noștri. Adevărul este că, dacă l-ai teleporta în timp, s-ar integra perfect printre aceștia. Poate că nu le știe limba, însă le înțelege obiceiurile, iar aspectul său de lider dac, ce l-ar face gelos chiar și pe Burebista, este inconfundabil.

Alegerea taberei potrivite
Ca orice om, în viață a fost pus mereu să aleagă. Unele decizii au fost mai grele, altele mai ușoare. Cea mai ușoară decizie din viața lui a fost atunci când, putând să opteze între daci și legionari romani, a ales prima varianta fără ezitare.
„Desigur, am ales tabără dacică, nu ca nu mi-ar fi plăcut ordinea și organizarea din tabără romană, dar parcă facând parte din tabăra dacică, pot sa mă simt mai în largul meu. Mă identific cu acest stil de viață, acest stil ce urmează o ordine naturală, firească. Un stil mai aproape de tradiții și de natură. Chiar poți să zici ca eu sunt un fel de hippie.


Totul are un început
„Primul meu festival a fost Dacfest, care s-a ținut la Uroi, jud. Hunedoara. Acolo am văzut TDA-ul la adevăratul lui nivel. De atunci am fost la câteva festivaluri, ultimul fiind în Bulgaria, Eagle on the Danube. Din păcate, acolo am participat doar o parte din membrii TDA, o altă parte fiind în Franța la Journées Gallo-Romaines, un alt eveniment de acest gen.
La festivalurile pe unde am mers am cunoscut o mulțime de oameni care îmi sunt dragi și pe care abia aștept să ii reîntâlnesc. Chiar îmi place interacțiunea cu publicul. Este fascinant să le citești uimirea pe față atunci când te văd la atelier, când vin să te întrebe despre unelte procedee sau despre ce faci tu acolo. Chiar și în timpul luptei, fără să vrei, îți ațintești privirea asupra publicului.”

Înainte sa închei, trebuie sa remarc un detaliu peste care pana acum poate am trecut cu vederea: privirea. Privirea îmi spune ca acest material nu va fi ultimul despre el. Acest material este primul dintr-o serie ce urmează sa povestească o sumedenie de aventuri trăite de bărbatul cu nume de filozof și chip de dac.
Distribuie pe Google Plus

Te-ar putea interesa si:

    Lasa un comentariu:

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu