Drop Down MenusCSS Drop Down MenuPure CSS Dropdown Menu

Tu de ce consumi medicamente? De nevoie sau din obisnuinta?

Tipologia individului român spune că atunci când se simte rău, acesta apelează la o pastilă. De cele mai multe ori nici nu este atent la ce fel de pastilă consumă, întrucât aceasta oricum își face efectul și durerea trece, de îndată ce a înghițit-o. Așadar, să fie pastila chiar atât de bună, sau romanii sunt dependenti de Efectul Placebo?

Cam cat de multi oameni stii, care, atunci când îi doare capul, apelează la un medicament, fără ca măcar sa încerce să identifice sursa durerii? Multi, nu-i asa?

Atât companiile cât și mass-media ne-au manipulat de-a lungul timpului, cu sau fără voia noastră. Am ajuns să luăm medicamente pentru orice tip de durere. Publicitatea este realizata atât de bine, încât ne intră în subconstient ca știm mai bine ca doctorii ceea ce trebuie să facem.

Șerpi deghizați în îngeri
Ați văzut doctori care să recomande tratamente naturiste? Fie că este vorba de opțiuni profesionale sau personale, doctorii le recomandă pacienților o serie de medicamente pentru orice tip de afecțiune, fie că au sau nu au nevoie de acestea. Lăsând cazurile excepționale la o parte, este cunoscut faptul că unii doctori au parteneriate cu anumite firme sau companii, iar de acolo, firește că le intră comisioane. Făcând o paranteză, actorul Horațiu Mălăele interpreta un rol interesant la un moment dat, în care spunea „Doctorul mi-a mai dat trei ani de trăit. Când a văzut ca nu am cu ce să-l plătesc, mi-a mai dat trei.”

Să fie totul o afacere la nivel mondial?
Desigur. Nu trebuie să ne ascundem după deget. Marile companii farmaceutice lucrează de zeci de ani cu doctorii, interesul comun fiind până la urmă, banii. Există și doctori cinstiți, dedicați, însă aceștia sunt dați la o parte pentru că „încurcă”. Scopul comun al tuturor celor implicați în această afacere murdară, este acela de înavuțire. S-au descoperit de multă vreme tratamente pentru foarte multe boli, însă accesul la ele îl vor avea mereu doar cei din clasa privilegiată. Clasa privilegiată o reprezintă cei mai bogați oameni din lume (dpdv material), care au acces la orice leac descoperit vreodată.

Otrava preferata a medicilor - Spânzul, minunea care vindeca

Știați că există leac pentru cancer?
Leacul pentru cancer a fost descoperit de mult, de către medicul Ryke Hamer. Acesta a tratat cu succes peste 30 de mii de pacienți, numai vorbind cu aceștia. Hamer a descoperit că se poate trata cancerul, destul de ușor, dacă avem un stil de viață sănătos și echilibrat, fără să mai fie nevoie de intervenții medicale și tratamente scumpe. Desigur, multă lume nu știe aceste lucruri pentru că meritele doctorului nu au fost recunoscute, acesta fiind exilat și amenințat în nenumărate ori cu postul sau chiar cu moartea. Până la urmă, de ce nu? Ryke Geerd Hamer punea în pericol o afacere care până acum a mers de minune și va merge în continuare.

Efectul Placebo și vaccinurile
Efectul Placebo poate fi pomenit și în cazul cancerului? - DA! În cele mai multe dintre cazuri, cancerul este tratat nu prin medicamentație prescrisă de medicii tradiționali, care oricum mai mult condamnă o persoană la moarte decât să o vindece, ci printr-un stil de viață opus celui care a declanșat cancerul.

Pacienții ajung sa creadă ca sunt bolnavi și că o să moara, tocmai datorită manipularii maselor ce are loc la nivel mondial. Acest fenomen se desfășoară în mai multe domenii, nu doar în cel medical. Oamenii sunt sfidati cu nerușinare de către conducatori, neavând nicio reacție, iar asta pentru că au fost obișnuiți să renunțe la a-și dori mai mult de la viață. Oamenii au fost învățați să se mulțumească cu puțin. Ne-a fost indus în subconștient că nu există speranță, indiferent de problema pe care o avem.

Efectul Placebo se aplică și în cazul vaccinurilor. Au fost multe situații când un vaccin a salvat viața unui om, însă la nivel global, vaccinurile fac foarte multe victime, mai ales în randul copiilor care ajung să se imbolnaveasca subit la o scurta perioadă imediat dupa ce au fost injectați. În cazul în care pacienții nu se mai îmbolnavesc, totul ajunge să fie pus pe seama vaccinului.

Statistic vorbind, efectul placebo are o eficacitate de până la 30%, așadar, ca să tratăm trupul, trebuie să vindecăm mintea mai întâi!


Cine este de vină?
Până într-un punct, nu îi putem blama pe consumatori. Medicamentele reprezintă otravă mincinoasă ce promite că va face bine. Legumele, fructele și mai toate alimentele care se vând în hypermarketuri reprezintă otravă la fel de mare. Chiar și în aceste condiții, multi oameni consideră ca este mai rapid, mai ușor și mai util sa cumpere de la hypermarket decât din piața. Sunt conștienți că fructele și legumele consumate de ei sunt crescute în mod artificial în sere, însă este un compromis pe care sunt dispusi sa îl facă, pentru ca trăim în „secolul vitezei”.

Acest secol al vitezei este la fel, o publicitate vândută de către marile companii ce doresc să ne îmbolnavească prin a ne convinge că timpul este mult prea scurt ca să fim sănătoși.

Așadar, data viitoare când va veți simți foarte rău, încercați prima data tratamentele naturiste, iar mai apoi apelați la medicamente, însă numai cu prescriptia unui medic... onest!
Distribuie pe Google Plus

Te-ar putea interesa si:

    Lasa un comentariu:

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu