Drop Down MenusCSS Drop Down MenuPure CSS Dropdown Menu

Cum se refuză o persoană. Învață să spui "NU"

Te-ai întâlnit vreodată cu problema de a fi incapabil să refuzi pe cineva? Probabil că tuturor ni se întâmplă acest lucru și mulți dintre noi nu știm cum să acționăm. Haide să aflăm împreună cum să spunem nu fără să ne simțim mai târziu vinovați!

Refuzul, de cele mai multe ori, este interpretat ca fiind ceva negativ. Această interpretare vine de obicei de la persoanele care sunt nevoite sa refuze. De ce? Pentru că majoritatea oamenilor au tendința să își inducă sentimentul de vină de fiecare dată când spun nu.

Pentru a putea refuza pe cineva, trebuie să știi de unde vine acest sentiment de vină și să înveți să îl îndepărtezi. Partea cu înderpărtatul va fi simplă, odată ce înțelegi de unde vine de fapt vinovăția.

cum sa spui nu unei persoaneSă începem deci cu proveniența acestui sentiment de vină. Cred că în toate familiile există acea teorie cum că, orice ai face, nu trebuie să fii egoist și că trebuie să îi ajuți pe cei din jur. Majoritatea copiilor sunt educați cu acest tip de gândire și ajung să creadă că neajutându-i pe ceilalți de fiecare dată și fiind egoiști, devin persoane rele. Acesta este motivul principal pentru care mulți se simt vinovați atunci când spun nu.

In aceeasi tema: De ce sa nu tii cont de ce zic altii

Partea cu îndepărtatul o să fie mai ușoară decât crezi. Tot ce trebuie să faci este să analizezi puțin această teorie deja învățată în copilărie. De ce trebuie sa fii o persoană rea dacă refuzi să faci ceva ce nu te ajută cu nimic sau nu îți face plăcere? Da, știu, sună extrem de egoist, dar la fel de egoist este și să spui da. Tu accepți să faci un lucru care nu îți place doar pentru a face pe plac altora. Asta se întâmplă de obicei pentru că îți dorești ca toată lumea să te vadă cu ochi buni și să te aprecieze pentru efortul pe care îl depui, mai ales că nu e pentru tine. Tot egoism reprezintă și acest lucru, pentru că spui da, chiar dacă nu vrei, pentru ca o faci ca să fii tu bine văzut.

Există însă și situații diferite, în care facem ce ni se cere pentru că ne place sau pentru că nu avem de ales. Oricum ar sta lucrurile, nu trebuie să iei toate cererile care ajung la tine ca fiind ceva imposibil de refuzat. Trebuie, în primul rând,  să îți faci ordine în priorități și să vezi ceea ce vrei TU de fapt. Nu esti deloc egoist daca te pui pe tine pe primul loc, este în natura noastră să avem grijă de noi.

Când ajuți pe cineva chiar dacă nu vrei, ajungi să te simți folosit și asta nu îți dă o stare tocmai bună. Atunci, de ce continui să spui da? Gândește-te întotdeauna la tine și la cum te face pe tine să te simți ceea ce urmează să realizezi. Fie că e vorba de o despărțire, fie că e un refuz la o întâlnire, sau un simplu nu la o rugăminte, spune-l, dacă știi că ai ceva mai important de făcut sau ai nevoie de timp pentru tine. Încearcă să nu îți încarci timpul cu orice îi va face pe alții să se simtă bine, neglijându-te între timp pe tine. Găsește un echilibru între ce vrei tu, ce vor ceilalți, și ce le poți tu oferi lor, iar după, îți garantez că nu vei mai avea nici tu sentimentul acela groaznic de vină și nici cel pe care îl refuzi nu va avea o problemă cu asta.

Citeste si: Dictionarul gesturilor - Ce gandesc cei din jurul tau
Distribuie pe Google Plus

Te-ar putea interesa si:

    Lasa un comentariu:

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu